#plebeulamuzeu: Observatorului Astronomic Militar – pânze de păianjeni atunci, pânze de păianjeni și acum

Observatorul Astronomic din Parcul Carol

M-am bucurat tare când am aflat că voi avea ocazia să văd Observatorul Astronomic din Parcul Carol. Între titluri de genul „Casa din Parcul Carol unde s-a pregătit în secret Unirea” ( adică Vila Bosianu), „Top cinci locuri neștiute de lângă Parcul Carol” și „Principesa Maria , vizită la Institutul Astronomic al Academiei Române”, Observatorul Astronomic din Parcul Carol este învăluit de o aura de mister și secrete cum numai timpul poate să arunce asupra lucrurilor.

Ghidul nostru, Sorin, un istoric cu drag de România și de minunile ei, ne-a povestit cu sârg și mânat de timpul scurt, întâmplări și lucruri demult uitate. A fost o plăcere să îl ascult. Părea că instrumentele Observatorului prind viață, pe măsură ce el își apleca privirea asupra vreunuia. Și din cămăruțele părăginite, pline de praf și mirosind a vechi treceai pe nesimțite în alte timpuri. Ajungeai alături de marii cercetători români dar și de Spiru Haret sau Alexandru Ioan Cuza, care-ți zâmbeau cu îngăduință din tablouri ponosite.

Observatorul a fost înființat la 1 aprilie 1908, sub conducerea astronomului Nicolae Coculescu (care a venit cu muuulți bani de acasă) iar clădirea poartă semnătura arhitectului belgian Alphonse Engels. În Vila Bosianu, pe peretele holului de la intrare, vei găsi înrămat planul inițial al arhitectului.

Planul arhitectului Alphonse Engels pentru clădirea Observatorului Astronomic.

Am plecat la plimbare prin fostele săli de cercetare, Meridian și Cupola Ecuatorială. Sala Meridian găzduiește cea mai mare lunetă din România. Luneta, din 1926, este cea care a ajutat la îmbunătățirea cataloagelor stelare, stabilind cu precizie poziția stelelor. Cum au reușit românii să facă asta? Sorin zice că pentru a îmbunătăți precizia cutiei micrometrice, astronomii și matematicienii români au înlocuit firele de măsurare cu… „fire din pânză de păianjen” – mult mai subțiri, elastice și rezistente. Tot Sorin susține că aceste fire fac și azi parte din mecanismul cutiei. Firele din pânza de păianjen le-au dat românilor avantajul de care aveau nevoie pentru a citi poziția stelelor cu super precizie.

Tot românii sunt cei care au îmbunătățit întregul mecanism al lunetei (roți, galeți, microscoape) astfel încât au reușit să scoată la lumina „Catalogul stelelor slabe – Bucharest Fable Stars Catalogue, minunând întreaga comunitate științifică a vremii.

În cel de-al doilea război mondial, întreaga lunetă a fost demontată și mutată, decizie ce a făcut să ne putem bucura de această bucată de istorie și în zilele noastre. Altfel, ar fi putut fi distrusă de o schijă. Din anii ’90 luneta n-a mai fost folosită, fiind considerată instrument tezaur.

În sala Meridian se mai găsesc mașini de calcul Mercedes, folosite în interbelic și postbelic, sau Felix din anii ’70. Sorin ne povestește cu nostalgie că în interbelic Observatorul avea 12-14 angajați pentru a manevra mașinile de calcul și că erau numiți „calculatori”. Prin 1970 numărul angajaților ajunsese la 100 iar în momentul de față mai sunt 30. Se minunează singur de geniile cu care îi este dat să lucreze zi de zi și își laudă cu sinceritate colegii spunând că el  este „doar un istoric” dar Observatorul e casă pentru oameni ce au refuzat joburi la NASA. Vorbește cu atâta admirație și respect despre colegii lui încât nu poți decât să-ți fie rușine că despre ei nu scrie nimeni și în același timp să te simți mândru că le ești contemporan.

Își revine repede în fața dulapului cu camere de fotografiat folosite pentru stabilirea orbitelor și ne explică rolul lor în descoperirea sateliților inamici ce survolau spațiul aerian al României .

Observatorul din Parcul Carol era singurul loc în care se monitoriza live Soarele (bine, cu o întârziere de 8 minute, cât îi ia luminii să jungă aici) și este cel care a dat României ora exactă în anii ’70.

Am urcat treptele spre Cupola Ecuatorială și odată ajunși sus ne-am trezit în cel mai mare lift din România. Podeaua cupolei se ridică și se coboară cu totul pentru a facilitata accesul cercetătorilor la părțile componente ale imensei mașinării. N-am îndrăznit să întreb dacă tavanul detașabil încă funcționează dar mi-aș dori să fie așa. Plăcerea de a te plimba cu cel mai mare lift este unică dar rezervată pentru că mecanismul este extrem de vechi și trebuie protejat.

Din cupolă am mers spre ceea ce ar fi trebuit să fie un Planetariu. O zonă nou construită, legată de clădirea principala dar neterminată. Fondurile pentru demararea proiectului au fost alocate de guvern dar lucrările nu au fost niciodată finalizate. Azi, clădirea Planetariului este folosită ca sala de cursuri și workshop-uri de specialitate și arată așa:

Cu fiecare pas pe care îl fac, se simte dezamăgirea în vocea lui Sorin: că nu pot deschide publicului, că nu pot organiza evenimente pentru cei mici astfel încât să-i atragă pe viitorii astronomi, că nu pot aduce bucurie așa cum alte muzeele fac. Simt neputința lui la gândul că poveștile lui nu sunt de ajuns, că două ecrane, o proiecție, lumini care să scoată în evidență obiectele ar întări și ar ajuta noua generație să se apropie de acest domeniu și să învețe mai ușor lucrurile. În lumea lui Sorin toate strălucesc pline de viață, în lumea reală, ele sunt doar visuri împaienjenite de timp și nepăsare.

Ajungem și la celebra Vilă Bosianu, un mic castel, pe care perioada comunistă și cutremurele și-au pus amprenta. Clădirea îi este atribuită arhitectului Luigi Lipizer, cel care și-ar fi pus semnătură și pe clădirea actualei case a Universitarilor din București. Aici, în Casa Bosianu, s-ar fi pregătit, în secret, actul Unirii de la 1859. Ba chiar mai mult, înaintea alegerilor din 24 ianuarie, însuși Cuza a fost găzduit. Acum, casa găzduiește Biblioteca Observatorului Astronomic Bosianu al Academiei Române.

Casa Bosianu

Vila Bosianu a plătit prețul cutremurelor din 1940 și 1977 și a fost renovată în 1992 de arhitectul Octav Dimitriu. Realizată pe parcursul a șase ani (1853-1859), casa renumitului jurist Constantin A. Bosianu este un exemplu de arhitectură neo-gotică. Camerele octogonale, ușile și mobila din lemn masiv, obloanele cu drugi de fier, detaliile în formă de Steaua lui David, turnul cu creneluri, maiestuoasa scară din piatră și frumoasele vitralii în tricolor amintesc de gloria de odinioară. În perioada comunistă au dispărut parchetul și sobele originale, piese de mobilier, printre care celebrul pat al lui Bosianu, dar și candelabre. Acum ele sunt înlocuite cu diverse piese disparate, căpătate din donații. În pereții Vilei Bosianu, clădire de patrimoniu, au avut loc infiltrații puternice de apă, fiind necesare și acum noi lucrări.

Senzația de „muzeu al kitsch-ului” nu te părăsește nici măcar o secundă cât timp te plimbi prin camerele vilei. Televizorul cu tub tronează acum în domitor, făcând casă bună cu volume din secolul al XVIII-lea. Simți cum e greșit, simți că nu așa ar trebui să fie lucrurile și te doare sufletul când vezi că și alții știu însă nimeni nu face nimic. Actuala Bibliotecă a Institutului Astronomic al Academiei Române cuprinde cea mai importantă colecție de cărți și periodice de specialitate din România, dintre care un volum din secolul XVIII, 190 de volume din secolul XIX și 400 de volume din prima jumătate a secolului XX.

Ies din aerul încărcat de istorie și climatizat de un aparat al cărui furtun trece prin geamul spart de la parter. Îmi pare rău. Îmi pare rău că nu ne putem bucura de ceea ce avem. Îmi pare rău că nu știm cum să apreciem, să păstrăm și dăm mai departe bucăți din istoria noastră. Îmi pare rău că nu-i lăsăm pe alții să facă în locul nostru. Zici că ne place să ne uităm la toate clădirile istorice căzute, la toate valorile noastre terfelite, la toată umilința la care îi supunem pe cei cărora ar trebui să le creăm condiții. Și lui Sorin îi pare rău. Și mie îmi pare rău de Sorin dar el zâmbește îngăduitor și se bucură ca un copil când cineva le trece pragul.

Merg pe aleea îngustă pe care demult au trecut oameni despre care am învățat la orele de istorie și mă gândesc că până și ea ar merita mai mult decât o claie de pânze de păianjeni.

P.S. Puteți contribui la dezvoltarea astronomiei românești prin virarea a 2% din impozitul anual pe venit către Asociația Astronomia 21 – detalii aici .

Share

Lasă un răspuns