Platforme educaţionale care te pot ajuta cu „şcoala online” din România

În toamnă a început şcoala, în sistem hibrid. Haosul, incertitudinea şi frustrările şi-au făcut loc pe baricadele elevilor, profesorilor şi părinţilor. Pentru că nu plecăm de la o definiţie comună pentru „şcoala online”, aşteptările sunt diferite pentru cele trei tabere.

Şcoala online nu are aceeaşi definiţie pentru toată lumea

Cel puţin la oraş, pentru părinţi, şcoală online seamănă în realitate mai mult cu homeschooling: orele online nu se ţin, temele curg gârlă pe grupurile de WhatsApp şi ei trebuie să suplinească predarea lecţiilor când ajung acasă de la job.

Foarte adevărat este că elevii sunt mult mai digitalizaţi decât profesorii, că sunt nativi digitali şi că pot adapta comportamentul „şugubăţ” de la clasă şi în mediul online, unde profesorii nu ştiu cum să îl stopeze astfel încât să îşi poată continua predarea (atunci când o fac).

Frustarile profesorilor sunt reale dar vin din idei învechite şi perpetuate de la generaţie la generaţie: profesorul este stăpânul suprem al clasei, profesorul nu este dispus să înveţe lucruri noi pentru că e de ajuns să ştie pe de rost manualul, profesorul nu ştie să folosească (şi nici nu e dispus în multe cazuri) tehnologia pusă la dispoziţie.

În aceste condiţii, şi pentru că nu ştim cât de extinsă va fi perioada în care şcoala online va face parte din viaţa noastră, am căutat platforme educaţionale care să ne ajute şi să îi ajute pe copii în structurarea şi evaluarea materiei pe care o au de parcus în an acest an şcolar.

Homeschooling în Romania

Înainte să trecem la platformele educaţionale vreau doar să vă mai spun câteva concluzii dintr-un studiu pe tema homeschooling-ului în România realizat de MKOR în 2016. La studiu au răspuns 1,700 de persoane, 91% femei, 93% între 25-44 ani, cu studii superioare, din mediul urban:

  • Motivele pentru care părinții (349 respondenți) au ales o formă de învățământ de stat pentru copiii lor sunt: Lipsa alternativelor (27%); Lipsa de resurse financiare și timp (23%); Calitatea sistemului de învățământ de stat (22%); 
  • Motivele pentru care părinții (239 respondenți) au ales să își direcționeze copiii către o formă de învățământ privat sunt: Calitatea educației / Nivel crescut de încredere (57%); Nemulțumirea față de sistemul de stat (20%); Lipsa alternativelor (7%); 

Se observă o similarite de motivații între părinții care au ales homeschooling și cei care au ales sistemul de învățământ privat, constând în evitarea sistemului de stat, în care nu au încredere. Dintre părinții care au ales sistemul public — privat sau de stat — 52% ar fi dispuși să aleagă homeschooling, iar cei care nu ar alege educația acasă pentru copiii lor au ca motivație socializarea deficitară (95%) și incapacitatea părinților de a înlocui școala sau profesorii (47%). 

Ştiaţi că: homeschooling-ul a fost sustinută în ţara noastră chiar de Tudor Arghezi, care nu şi-a dat copiii – Mitzura şi Barutu – la şcoală.

Şcoala în stare de urgenţă

IRES a făcut în aprilie 2020 un studiu naţional despre accesul copiilor şcolari din România la educaţie online pe perioada stării de urgenţă. Ce m-a făcut să zâmbesc este asteriscul de la pagina 13:

  • Termenul ”școala online” trebuie înțeles, în acest caz, ca fiind reprezentarea proprie a respondenților cu privire la acest concept.

Platforme educaţionale care vă pot ajuta cu şcoala online în 2020

Acum că avem contextul, hai să vă povestesc ce platforme educaţionale care vă pot ajuta cu şcoala online am găsit:

MyKoolio.comFacebook | Youtube

Platforma educațională mykoolio.com se bazează pe o tehnică de predare modernă, sub forma unor jocuri educative interactive. În prezent platforma cuprinde 745 de lecții interactive și 8300 de exerciții de matematică și limba română destinate elevilor din clasele pregătitoare -VIII. Conținutul educațional a fost conceput împreună cu 20 de profesori experimentați și toate materialele disponibile sunt conforme cu programa școlară în vigoare. Până pe 15 octombrie 2020, accesul pe platforma MyKoolio este disponibil GRATUIT tuturor elevilor și profesorilor din România! Găsiți aici lista de prețuri.


LOGISCOOL.roFacebook | Youtube

Cursuri de programare dedicate elevilor începători și avansați cu vârsta cuprinsă între 7 și 17 ani. Elevii învață programarea pe o platforma gândită special pentru procesul de învățare și adaptată vârstelor, într-un cadru care să îi inspire și motiveze să învețe cu sprijinul instructorilor. Pot începe să învețe să programeze la orice vârstă, iar curricula se întinde pe mai mulți ani.



TEDIX.ro powered by OpenEDX.org

TEDIX = educaţie interactivă! Împreună cu profesorii, încercă să ofere elevilor din clasele V-VIII un suport dinamic, prin care aceştia să poată înţelege cât mai bine noţiunile matematice de care au nevoie. Beneficiezi de 30 zile acces gratuit.


Profesorultau.roFacebook

Aici găsiţi lecţii video de matematică pentru clasele V- XII şi anul I de facultate.

Beneficiezi de 30 zile acces gratuit.

Detalii despre costul abonamentelor găsiţi aici dar în această perioadă puteţi profita de reduceri.


Şcoaladinvaliză.ro – powered by Fundația Vodafone

Elevii și profesorii au nevoie de o șansă reală la o viață mai bună. Pentru ca niciun părinte să nu mai fie nevoit să aleagă care copil merge la școală și care trebuie să mai aștepte. Punem educația digitală în valiză și o ducem unde este cea mai mare nevoie de ea.


Scoaladebani.ro by BCR

Școala de Bani este programul național de educație financiară al Băncii Comerciale Române care se adresează tuturor categoriilor de vârste (adulți, tineri, adolescenți și copii) care își propune să contribuie la creșterea gradului de educație financiară din țară.


SchoolMate.ro by Asociația pentru Promovarea Performanței în EducațieFacebook | Youtube

APPE susţine derularea proiectelor educaţionale şi funcţionează ca un buffer între mediul şcolar, financiar-bancar, companii şi ONG-uri. Manualele de educaţie financiară reprezintă o bază, o temelie a educaţiei financiare din România şi, în acest fel, elevii vor putea acumula noi cunoştinţe în domeniu şi vor fi în măsură să ia decizii responsabile cu privire la bugetul personal.


Digitaliada.ro by Fundatia Orange – Facebook

Lansată în septembrie 2016, platforma www.digitaliada.ro încurajează crearea și partajarea de conținut educațional liber ce poate fi folosit de orice persoană din România. Conținutul digital este menit să susţină predarea Matematicii și TIC-ului, pentru clasele V – VIII. Platforma conține în prezent peste 1000 de materiale digitale educative validate de experți în educație: peste 500 de teste și evaluări semestriale în format digital, peste 200 de probleme de matematică pentru ciclul gimnazial, 25 de tutoriale video pentru predarea matematicii, peste 500 de resurse digitale pentru învățământul primar si gimnazial, înscrise de profesori din toata țara în concursul #Digitaliada.


Upper.SchoolFacebook

Copilul va învăţa Matematică, Fizică sau Informatică alături de alţi copii pasionaţi, care vor să ştie mai mult, care vor să fie mai buni, care sunt deja nişte campioni. Programele sunt susţinute de profesori cu portofoliu bogat în pregătirea şi rezultatele de excepţie ale elevilor la olimpiade, cu un stil de predare atractiv şi pasiune pentru domeniul în care predau şi în care reputaţia lor este incontestabilă. Misiunea lor este să ofere accesul la educaţie de performanţă copiilor pasionaţi, prin facilitarea participării online la programe de învăţare ale unor profesori foarte competenţi şi talentaţi.


GlobalLearning.ro

Programul „Educația – Pașaportul pentru o viață mai bună” își propune să sprijine copiii, elevii și adulții care doresc inițierea în limbile engleză și germană. Vei avea un suport extraordinar pentru examene: BAC, CAE, IELTS și vei beneficia de materiale in format video, text si .pdf structurate.


RockSchool.roFacebook | Youtube

RockSchool, Şcoala de Rock, este o iniţiativă a mai multor oameni de profesii diferite. Unii au ales cariera de muzician profesionist, alţii marketing, publicitate sau chiar inginerie, dar pe toţi îi uneşte dragostea pentru muzică în general şi pentru Rock în special. Ei propun o variantă mai plăcută şi mai eficientă: pornim cu piese rock simple pe care le vom învăţa şi cânta împreună. Apoi pasiunea, dedicaţia şi exerciţiul vor putea muta limitele tot mai departe.


SabakiCourses.ro

Sabaki Courses este o platformă de educație online, începând cu clasa a IX-a. Scopul cursurilor Sabaki este să îți ofere uneltele necesare pentru ca tu să înțelegi conceptele matematice, nu să memorezi caiete pline cu formule. Prin procesul ăsta vei îndrăzni să descoperi lucruri noi, să experimentezi și să îți dezvolți obiceiul de a gândi logic și structurat.


Brio.roFacebook

Brio™ este platforma de soluții fundamentate științific, pentru îmbunătățirea performanței școlare, destinată elevilor, părinților, educatorilor, școlilor și altor instituții implicate în actul educațional din România. Testele Brio sunt teste digitale standardizate, prin care elevii români din clasele I-XII își pot evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare și își pot îmbunătăți performanța la examene.


ScoalaIntuitext.roFacebook | Youtube

ScoalaIntuitext.ro este un produs educațional online ce îi ajută pe elevii din clasele I-IV să recapituleze acasă, prin joc, materia predată la clasă. Iată câteva motive pentru care merită să alegi Școala Intuitext pentru copilul tău: Îi crește motivația și plăcerea pentru învățare; Repetă și înțelege ce a fost mai dificil din ceea ce a învățat la școală; Își antrenează atenția, memoria, flexibilitatea gândirii; Petrece timpul într-un mod util și distractiv; Își dezvoltă inteligența emoțională și socială; Ca părinte, ai acces la rapoarte de activitate și performanță.


Citește.roFacebook

Cu peste 1.200 de titluri de carte în toate formatele electronice – ebook, audiobook, videobook, fișe de lucru – citeste.ro este destinația ideală pentru orice copil sau adult care dorește să citească, să experimenteze, să-și satisfacă curiozitatea, să se perfecționeze. Completați formularul de aici și copilul/copiii dumneavoastră vor avea acces GRATUIT* până la finalul anului pe platforma de lectură.


LIVRESQ.comFacebook

Livresq este un constructor de lecţii interactive, complet online, dezvoltat în România şi oferit gratuit profesorilor. Peste 12.000 de profesori creează deja lecţii pe platformă. În biblioteca Livresq sunt oferite gratuit peste 2400 de lecţii publice.


Şcoală online se poate face și pe Youtube, TikTok sau Facebook

Ştiu că elevii noştri dragi asociază Youtube-ul cu distracţie, influenceri, live stream, gaming şi piese în trending dar este mult mai mult de atât şi poate este cazul să le facem şi lor cunoscut acest lucru. Youtube este al doilea cel mai mare motor de căutare, după Google, şi cantitatea de informaţie de acolo este covârşitoare. Am găsit însă câteva conturi româneşti care pot fi de ajutor în acest an şcolar.

  • Ioan URSU – lecţii de matematică şi apicultură pe înţelesul tuturor cu Proful Online Ioan URSU. Îl găsiţi şi pe Facebook.
  • Cristina Tunegaru – vă puteți pregăti împreună pentru examenele naționale la Limba Română. Veți aborda subiecte de literatură, gramatică și variante de subiecte pentru evaluarea națională.
  • Andreea Berkhout – cursuri de limba engleză pentru copii.
  • La română – pregatire la limba română pentru clasele IX – XII.
  • Matematica Online – Matematică pentru BAC. Cursurile online se țin și pe un grup de Facebook.
  • Tableta de limbă română – emisiune TV cu Gabriel Braic.
  • #TeleŞcoala – de la TVR2
  • Gyöngyvér Cserei – 5 minute pentru BAC.
  • Eduking – conţinutul acestui canal este oferit de membrii echipei centrului de meditaţii Eduking.
  • Radu PoenaruMath PDR este o colecţie online de lecţii multimedia de matematică. Autorii lecţiilor sunt Poenaru Dan şi Poenaru Radu, profesori de matematică cu experienţă în predarea la clasă atât la nivel de gimnaziu cât şi la nivel de liceu.
  • ZaiaBAC by Zaiafet – se ia o carte bună, se adaugă o glumă sau două de calitate dubitabilă, se scrie textul și se recită în fața clasei.
  • Pauza de Mate – proiectul a început în timpul pandemiei şi speră să ajute elevii în pregătirea lor (online) pentru examenele naţionale, dar şi în consolidarea şi aprofundarea cunoştinţelor anterioare.
  • Rita Engleza – dacă vrei să înveți engleza în mod interesant și gratuit, abonează-te la acest canal pentru a vedea un nou video clip în fiecare săptămână.
  • Centrul UnireaCentrul Educational Unirea – 9 Ani de excelență în Educație.
  • Lectii Matematica – o resursã pentru îmbogaţirea şi cultivarea interesului şi talentului în matematicã. Acceptã provocarea şi intrã pe www.lectiidematematica.ro.
  • Luiza Daneliuc – educaţie financiară banii pe înţelesul copiilor| Jocuri educaţionale copii şi adulţi.
  • Profesoara Daniela-Elena Dumitru predă fizica și chimia în sistem online cu ajutorul experimentelor. La fiecare lecție nou predată, elevii urmăresc un material video în care profesoara explică noțiuni, fenomene, reacții chimice și le arată ce se întâmplă în realitate. Așa au apărut site-ul fizichim.ro și canalul de Youtube unde profesoara explică teoria pentru clasele VI-VIII.
  • Veronica Săcărea, aka vera.mate pe TikTok.
  • Florentina Pavăl, aka profadematecool pe TikTok.
  • Adriana Radu, fondatoarea Sexul vs Barza
  • eduboom.ro – platformă care are peste 500 de lecții video interesante și pe înțelesul tuturor, de matematică și dezvoltare personală.

6% din conținutul de pe TikTok este educațional. Îl putem găsi atunci când căutăm #invatapetiktok. Aici găsești creatori de conținut din zona educațională din diverse domenii: zona de fitness și sport, de antreprenoriat, educație financiară și sexuală, marketing, business, inclusiv medici.

Mai multe informaţii despre cum abordează alte ţări din Europa subiectul şcolii în pandemie găsiţi în acest articol de pe Washington Post: Europe stays committed to in-person classes as school outbreaks remain rare.

Succes în noul an şcolar!

Share

3 comentarii la „Platforme educaţionale care te pot ajuta cu „şcoala online” din România”

  1. Bună ziua,

    Aș vrea să vă prezint website-ul nostru:

    https://voxvalachorum.ro/

    A fost creat în martie 2020 și pune la dispoziția elevilor sute de materiale gratuite pentru pregătirea lor. Printre aceste materiale se numără fișe de lucru, articole teoretice și foarte multe teste online. Deja ne bucurăm de un public destul de consistent, iar profesorii, elevii și părinții se arată încântați de munca noastră.

  2. Pingback: Tehnologia în educație - Avantaje și dezavantaje

Lasă un răspuns