4 campanii culturale mişto pe care le poţi admira dacă nu “bagi site-ul de cultură în dubă”

Nu e cazul să vă mai spun cât de nasol stăm la capitolul educaţie culturală, investiţii în artă şi cultură sau transparenţă din partea autorităţilor când vine vorba de banii cheltuiţi pentru „proiecte culturale”. Cu toate astea, lucrurile se mişcă şi unele sunt chiar foarte creative.

Iată patru campanii cool făcute recent de instituţii culturale şi care mi-au atras atenţia pentru că transmit informaţie şi emoţie publicului.

1. Actori de pus în ramă by Teatrul Nottara si Muzeul Național de Artă al României.

  • Ce se întamplă: actorii Teatrului Nottara „interpretează” lucrări din patrimoniul MNAR.
  • Când: 11 mai – 24 august 2020
  • Unde: în mediul online, pe paginile de Facebook ale celor două instituții
  • Cum: în fiecare zi de luni, pe paginile de Facebook ale celor două instituții vor fi postate imagini în care opera de artă este alăturată versiunii pe care actorii o realizează, intrând în pielea personajului din tablou.
  • Bonus: vor fi realizate scurte materiale video în care actorul „pus în ramă” povestește despre lucrarea pe care a reinterpretat-o, folosind datele primite de la specialiștii MNAR.

2. “Ballet photography” by Ballet Magazine România

  • Ce se întamplă: Ballet Magazine Romania invită fotografii la un concurs pe tema fotografiei de balet.
  • Când: În intervalul 1 mai – 31 iulie 2020.
  • Unde: Fotografiile primite vor fi încărcate pe website-ul Ballet Magazine și, concomitent, într-un album dedicat proiectului pe pagina de Facebook a revistei.
  • Cum: Fotografiile vor face obiectul unei expoziții foto publice, pe care revista Ballet Magazine Romania o va organiza cu ocazia evenimentului de lansare a primului număr în format tipărit al revistei, la finele lunii octombrie 2020. Primele trei fotografii clasate vor fi premiate cu 100 /200 / 200 euro.

3. „La adăpostul artei” by Muzeul Național de Artă al României & Samusocial

  • Ce se întamplă:  realizarea unei paralele neconvenționale între sculpturile amplasate în Curtea de Onoare a muzeului și persoanele fără adăpost.
  • Când: 12 – 29 februarie
  • Cum: Statuile din curtea MNAR au fost acoperite cu piese vestimentare, pretext pentru atragerea de donații în îmbrăcăminte, alimente, jucării etc, necesare oamenilor străzii din Capitală.
  • Bonus: donațiile se pot face și direct la Centrul de Zi Samusocial din Șoseaua Grozăvești nr. 82 Bis, sector 6, București.

4. Cronicari Digitali este o platformă de informare și promovare ce aduce valorile și tradițiile României față în față cu generațiile Y și Z. Proiectul este susținut de Institutul Național al Patrimoniului și dezvoltat de Zaga Brand.

Acest proiect, lansat în 2018, scoate din izolare patrimoniul, haștag cu haștag. 166 de obiective vizitate, 13.962 de km parcurși, 13 evenimente cu 1.809 participanți, 16.000 de postări cu haștagul #cronicaridigitali. Iată ce se întâmplă atunci când o instituție din România se implică într-o campanie care își propune revitalizarea tradițiilor de odinioară și promovarea moștenirii culturale în rândul tinerei generații. Poţi vedea rezultatul final pe Facebook şi Instagram.


La final, un gând şi pentru alte instituţii culturale neaoşe: Arta are și rolul de a naște întrebări, de a provoca discuții și de a ne face atenți la problemele societății. Hai să-i dăm mai multă atenţie!

P.S. Pentru cei care nu ştiu cum e cu „saitu’ de cultură în dubă„: 

Share

Lasă un răspuns