este un volum răscolitor, documentat, despre modalitatea în care stresul – știut sau neștiut – devine factor declanșator sau favorizant al bolilor autoimune, cancerelor, alergiilor sau alte simptome greu explicabile.
„Oamenii au înțeles dintotdeauna, intuitiv, că mintea și corpul nu pot fi separate. Așadar, este o plăcere și un privilegiu să aduc în fața cititorului concluziile științei moderne care reafirmă principiile seculare. Acesta a fost obiectivul principal atunci când am scris cartea. Celălalt a fost să înfățișez ca într-o oglindă, societatea dominată de stres în care trăim, astfel încât să înțelegem cum contribuim, în mod inconștient,(…) la generarea bolilor care ne afectează.”
Dr. Gabor Maté este, în acest moment, unul din cei mai apreciați specialiști în domeniul sănătății mentale, cu peste 30 de ani de experiență în practica medicală – medicină de familie, medicină paliativă, sănătate mentală și adicții.
CÂND CORPUL SPUNE NU nu este o carte despre medicină, este o culegere de povești despre oameni, în care și oase, care nu au știut să-și recunoască suferințele până la întâlnirea cu Dr. Gabor Maté. Este o carte în care compasiunea terapeutului este combinată cu povestea propriului destin, pe lungul drum al stresului inconștient, dar cronic, pe care Dr. Mate l-a străbătut personal și profesional.
„CÂND CORPUL SPUNE NU„ nu este o carte despre rețete
Afirmația Dr. Maté este, în parte, o păcăleală. Interviurile realizate cu pacienții săi sau cazurile documentate cu celebrități, reprezintă rețete de bază pentru orice cititor. Rețete pentru introspecție, pentru a reevalua relațiile din copilărie, din viața actuală, rețete pentru a identifica sursa stresului ascuns care erodează, dramatic și sigur, starea noastră de sănătate.
Abordarea integrativă propusă de Gabor Maté pleacă de la premisa că mintea nu are cum să fie separată de corp, dar înțelepciunea organismului nostru și buna lui funcționare poate fi, iremediabil, deteriorată de un creier care stă sub presiunea stresului timp îndelungat.
Dr. Gabor Maté insistă să își pună medicina în cap
„Cei pe care i-am intervievat au relatat, în unanimitate, că nici specialiștii, nici medicii lor de familie nu i-au încurajat vreodată să analizeze conținutul personal și subiectiv al vieților lor. La drept vorbind, au simțit chiar că acest dialog a fost descurajat de majoritatea contactelor cu medicii întâlniți. Din discuțiile purtate cu alți colegi de specialitate despre pacienți, am descoperit că, și după mulți ani de consultații cu aceleași persoane, doctorii nu aveau nici cea mai vagă idee despre viața și experiențele pacientului în afara limitelor înguste ale bolii.”
Paragraful din carte reprezintă doar o mostră dintr-un un lung șir de nemulțumiri pe care Dr. Maté le are față de abordarea medicală actuală. Concentrarea specialistului doar pe boală în sine este păguboasă și ineficientă, devreme ce omul este un întreg.
Dr. Maté vorbește de un termen relativ nou – PNI (psihoneuroimunologie) – care definește legătura dintre creier și sistemul imunitar al întregului organism care poate fi scurtcircuitat de stresul cronic.
România, din nou, fruntașă. Nu neapărat la ceva bun
În primăvară, a fost lansat documentarul-fenomen, The Wisdom of Trauma, subtitrat și în limba română. Realizat de fondatorii platformei SAND documentarul urmărește întâlnirile realizate de Dr. Gabor Maté cu pacienții cu diferite adicții, cu oameni ai străzii, cu deținuți din închisorile din Canada sau Statele Unite.
Am vorbit cu regizorului și co-fondatorului fundației, Maurizzio Benazzo, care mi-a spus că, la prima difuzare a documentarului, România s-a clasat pe locul 4 în lume ca număr de vizualizări. Fapt care spune multe despre rezonanța terapeutului de origine maghiară, inclusiv în România. Dar și despre nevoia din ce în ce mai mare de a ne recunoaște că deteriorarea sănătății mentale este într-o viteză de creștere amețitoare.
„Sănătatea se bazează pe trei piloni: corpul, psihicul și legătura spirituală. Să ignori pe oricare dintre ele înseamnă să atragi dezechilibrul și boala.” este o experiență în urma căreia fiecare cititor vă privi cei trei piloni dintr-o altă perspectivă: aceea de a se reconcilia cu ei.
Salutare! Aceasta postare nu poate fi scrisa mai bine! Citind acest articol, imi aminteste de fostul meu coleg de camera! El a continuat sa predice despre asta. Cu siguranta ii voi transmite aceasta postare. Destul de sigur ca va avea o lectura foarte buna. Va multumim pentru impartasire!|