Pârtiiieee că facem lista stațiunilor de schi din România

Avem pârtii de schi în România, pe diferite grade de dificultate, dedicate copiilor și adulților. Surprinzator, nu? România nu duce lipsa de munți înalți, respectiv de domenii schiabile vaste, așa că nu trebuie să mergi prea departe pentru a te bucura de acest sport de iarnă. Bine, there’s always Bansko 🙂 Iubitorilor de sporturi de iarnă care caută stațiuni de ski și snowboard unde să se poată desfășura în voie, într-un decor superb, le dedicăm lista stațiunilor de schi din România. Haideți cu noi pe pârtie!

Cavnic, Maramureș

Situată în centrul Jud. Maramureș, la aproximativ 30km de Baia Mare și la 40km de Sighetul Marmației.

  • rtii de schi: există 7 pârtii nivelate la standarde europene, cea mai lungă dintre ele fiind de 2250m. Sunt 3 pârtii de dificultate ușoară, 2 medii și 2 grele.
  • Prețuri: cazare hotel 3* pentru 3 nopți de la 200 lei/persoană
  • Tarif skipass: 90lei/1 zi
  • Tarif închirieri echipament: 40-60lei/zi: echipament ski și 50lei/zi: echipament complet snowboard.
  • Infrastructură: pârtiile sunt echipate cu 2 instalații de teleski și una de telescaun.
pârtii de schi maramures

Rânca, Gorj

Stațiune relativ nouă, situată pe superba Transalpina, la peste 1600m altitudine.

  • Pârtii de schi: în prezent sunt amenajate 5 pârtii, destul de scurte însă. Cea mai lungă are doar 860m și este pentru nivel mediu-avansați. Două pârtii sunt pentru începători, două medii și una mediu-avansați.
  • Prețuri: sunt foarte multe vile și pensiuni pentru cazare, tarifele pentru 3 nopți pornesc de la aproximativ 200 lei/persoană.
  • Tarif teleski/telescaun: de exemplu, 48 puncte costă 45 lei, în condițiile în care o urcare valorează între 1 și 4 puncte.
  • Tarif închirieri echipament: echipament ski: 25lei/zi, snowboard: 30 lei/zi, sanie: 10lei/zi.
  • Infrastructură: fiecare pârtie este echipată cu instalații de teleski sau telescaun. Pârtia M1 dispune de nocturnă și sonorizare.
pârtii de schi statiunea Ranca

Șuior, Maramureș

Una dintre cele mai atractive stațiuni montane din Maramureș, la aproximativ 20 km de Baia Mare.

  • Pârtii de schi: beneficiind de un total de 7 pârtii, cea mai lungă de 2200m și cea mai scurtă de doar 350m. În principal sunt de nivel mediu, dar și dificil.
  • Prețuri: nu există foarte multe variante de cazare în vecinătate, tarifele începând de la aproximativ 200 lei/persoană pentru 3 nopți.
  • Tarif skipass: 120 lei/zi – în extra-weekend și 160 lei/zi în weekend.
  • Infrastructură: instalație de nocturnă pe o lungime de 1500m, 1 telescaun și 2 teleski. La cota 1000 există și o pistă de tubing de 100m.
pârtii de schi maramures, Suior

Păltiniș, Sibiu

Aflată la 30km de Sibiu, stațiunea Păltiniș este cea mai veche din țară, înființată de către Societatea Carpatină Transilvania la sfârșitul sec.al XIX-lea.

  • Pârtii de schi: sunt amenajate 5 pârtii pentru ski și snowboard, însă niciuna nu depășește 650m lungime. Acestora li se adaugă pârtia de sanie, un fun park și o pârtie pentru baby ski.
  • Prețuri: nu există foarte multe variante de cazare, iar tarifele pot să înceapă de la aproximativ 300 lei/persoană pentru 3 nopți.
  • Tarif ski pass: 60lei/zi în timpul săptămânii, 73lei/zi în weekend.
  • Tarife închirieri: 40 lei/zi – echipament
  • Infrastructură: fiecare pârtie este deservită de teleski sau telescaun, de nocturnă și tunuri pentru zăpadă artificială.
pârtii de schi paltinis

 Sinaia, Prahova

Una dintre cele mai iubite stațiuni montane din România, se află la 50km de Brașov și 120 km de București. Dispune de numeroase obiective turistice, precum Castelul Peleș și Mănăstirea Sinaia.

  • Pârtii de schi: domeniul schiabil din Sinaia este format din 4 pârtii ușoare, 8 medii și 3 pârtii dificile, însumând aproape 17km schiabili. Cea mai lungă ajunge la 2000m.
  • Prețuri: variante de cazare sunt numeroase și tarifele pot începe de la aproximativ 150lei/persoană pentru 3 nopți.
  • Tarif ski pass: 120lei/zi
  • Tarife închirieri: eschipament ski complet – 40 lei/zi, echipament snowboard complet – 40 lei/zi
  • Infrastructură: fiecare pârtie este deservită de telescaun, teleschi, telecabină sau telegondolă, însă din păcate instalațiile de nocturnă cam lipsesc.
pârtii de schi  sinaia

Predeal, Brașov

Una dintre cele mai apreciate stațiuni de pe Valea Prahovei, dar și orașul românesc situat la cea mai mare altitudine (1110m), se află la cca. 150km de capitală și 25km de Brașov.

  • Pârtii de schi: domeniul schiabil din Predeal este format din 6 pârtii, cele mai lungi fiind de 2250m și 2100m. Există 2 pârtii pentru începători, 3 pârtii medii și o pârtie pentru experți.
  • Prețuri: stațiunea dispune de peste 5000 locuri de cazare, iar tarifele pentru 3 nopți încep de la aproximativ 200lei/persoană.
  • Tarif ski pass: 140lei/zi
  • Tarife închirieri: echipamente complete de ski și snowboard: între 35-50lei/zi.
  • Infrastructură: pârtiile sunt deservite de un telescaun și trei instalații de teleski, precum și de instalație de nocturnă.
pârtii de schi  predeal

Straja, Hunedoara

Stațiunea este situată în Jud.Hunedoara, la 7km de localitatea Lupeni, la o altitudine de 1445m, în inima Munților Vâlcan.

  • Pârtii de schi: Pe un domeniu schiabil de 26km, sunt amenajate 12 pârtii, dintre care una de 8.100m lungime, fiind și printre cele mai mari din România. 4 dintre pârtii sunt de nivel ușor, 6 de nivel mediu și 2 de nivel dificil.
  • Prețuri: cazări sunt suficiente, însă nu la fel de multe ca pe Valea Prahovei. Tarifele pentru 3 nopți încep de la aproximativ 300lei/persoană.
  • Tarif ski pass: 100lei/zi
  • Tarif închirieri: echipament complet de ski: 25-40 lei, echipament complet de snowboard: 35 lei, săniuțe: 10 lei, cască: 10 lei.
  • Infrastructură: transportul pe cablu este destul de bine pus la punct, cu 1 telegondolă, 2 instalații de telescaun și 7 de teleski. Majoritatea pârtiilor au instalații pentru zăpadă artificială și nocturnă.
pârtii de schi  straja

Transalpina Ski Resort

Un domeniu schiabil foarte nou, situat în perimetrul Voineasa – Vidra – Transalpina, a fost inaugurat în anul 2012 și se dorește a deveni cea mai importantă stațiune de ski din România, în proiect fiind 80km de pârtie. Oferă probabil și una dintre cele mai frumoase priveliști, cu Lacul Vidra la baza pârtiei.

  • Pârtii de schi: în prezent sunt deschise 7 pârtii, dintre care 6 de nivel ușor și 1 de nivel mediu, care este și cea mai lungă (2257m).
  • Prețuri: La capitolul cazare stă cel mai slab, fiind o stațiune complet nouă, cele mai apropiate spații de cazare sunt la 3-4 km depărtare de pârtie, iar tarifele încep de la aproximativ 200lei/persoană pentru 3 nopți.
  • Tarif ski pass: 85lei/zi
  • Tarif închirieri: echipament complet de ski: 35lei/zi, echipament complet de snowboard: 45 lei/zi.
  • Infrastructură: pârtiile sunt dotate cu 1 telegondolă, 1 telescaun și 1 instalație de teleski.
pârtii ski voineasa

Poiana Brașov, Brașov 

Fără îndoială cea mai populară și vizitată stațiune montană din România, Poiana Brașov se află la o altitudine de 1020 metri, între masivele montane Postăvaru, Piatra Craiului, Bucegi și Piatra Mare. Activități sportive se desfășoară în această zonă încă din 1895, iar prima competiție majoră găzduită a fost „Jocurile Universitare de Iarnă” din 1951, urmând ca în 2013 să organizeze „Festivalul European pentru Tineret Olimpic”.

  • Pârtii: Poiana Brașov se poate mândri cu 7 pârtii moderne și un domeniu schiabil total de 25km. Cea mai lungă pârtie ajunge la 3821m și este de dificultate ușoară, iar pârtia „Stadion” are doar 300m lungime. 3 dintre pârtii sunt ușoare, 1 medie și 3 dificile.
  • Prețuri: Stațiunea este cunoscută pentru hotelurile de lux, însă există tot felul de unități de cazare, precum pensiuni, vile și apartamente la privați. Însă, rămâne cea mai scumpă din România, tariful pentru 3 nopți începând de la aproximativ 400 lei/persoană, asta chiar dacă în 2012 era numită „cea mai accesibilă stațiune de ski din Europa”, de către The Telegraph.
  • Tarif ski pass: 140 lei/zi
  • Tarif închirieri: echipament complet ski: 50 lei/zi, echipament complet snowboard: 60 lei/zi.
  • Infrastructură: Pârtiile sunt deservite de 1 telegondolă, 2 telecabine, 2 instalații de telescaun și 3 de teleski.

Partiile preferate de iubitorii sporturilor de iarna sunt:

  • Pârtia Kanzel (dificultate: dificilă, lungime: 297 metri, lățime medie: 50 metri, diferență de altitudine între vârful și baza pârtiei: 109 metri);
  • Pârtia Lupului (dificultate: dificilă, lungime: 2605 metri, lățime medie: 28 metri, diferență de altitudine: 728 metri);
  • Pârtia Subteleferic (dificultate: dificilă, lungime: 2200 metri, lățime medie: 35 metri, diferență de altitudine: 650 metri);
  • Pârtia Sulinar (dificultate: dificilă, lungime: 2820 metri, lățime medie: 35 metri, diferență de altitudine: 635 metri);
  • Pârtia Bradul (dificultate: ușoară, lungime: 430 metri, lățime medie: 70 metri, diferență de altitudine: 70 metri);
  • Pârtia Stadion (dificultate: ușoară, lungime: 612 metri, lățime medie: 30 metri, diferență de altitudine: 50 metri).
pârtii de schi poiana brasov

Azuga, Prahova

In statiune se gasesc 7 partii de ski cu o lungime totala de 7km si 7 instalatii de cablu.

  • Pârtia Sorica – Lungime 2100m (dificultate: medie, diferenta de nivel: 561m)
  • Pârtia Sorica Teleski (finalul Pârtiei Sorica) – Lungime 700m (dificultate medie, instalatie iluminat nocturn)
  • Pârtia Sorica Sud – Lungime 770m (dificultate: usoara, diferenta de nivel: 154m)
  • Partia Sorica La Stana – Lungime 910m (dificultate: usoara, diferenta de nivel: 154m)
  • Pârtia Cazacu Teleski – Lungime 400m (dificultate: medie, diferenta de nivel: 115m)
  • Pârtia Cazacu – Variantă – Lungime 1920m (dificultate: medie, diferenta de nivel: 530m)
  • Babyski Cazacu – Lungime 150m (foarte usoara, pentru cei care invata sa skieze)
pârtii ski azuga

Bușteni, Prahova

Una dintre cele mai cunoscute, frumoase și animate stațiuni pentru ski este Bușteni. Amatorilor de sporturi de iarnă li se oferă 3 pârtii bine întreținute și la cele mai înalte standarde europene ale dotărilor și facilităților.

  • Kalinderu 1 – dificultate medie, 1500 m
  • Kalinderu 2 – dificultate medie spre grea, 1500 m
  • Un Fun Park dotat cu: pârtie pentru începători (150 m), baby ski (120 m),  pistă tubing, bandă transport, karusel pentru copii și un tobogan (500 m).
  • Pârtiile de schi se află la poalele Masivului Caraiman și sunt omologate de Federația Internațională de Ski.
pârtii ski busteni

Sinaia, Prahova

O destinație preferată a amatorilor de ski este desigur Perla Carpaților, Sinaia. Ea reunește singurele pârtii de înalta altitudine deschise din decembrie până în mai din România. Domeniul schiabil se întinde între cotele 1000 și 2000, există 18 pârtii din care 11 în stare de funcționare, cu diferite niveluri de dificultate. Sistemul de transport pe pârtii este foarte eficient, existând: gondola, telescaun, teleski, telecabina. Se pot închiria echipamente ski, snowboard, monitori ski.

Pârtiile în funcțiune sunt:

  • Valea Dorului 1 – medie
  • Valea Dorului 2 – medie
  • Valea Dorului Variantă – medie
  • Traseu Varianta 1 – medie
  • Traseu Varianta 2 – medie
  • Valea Soarelui 1 – medie
  • Pârtia Nouă – medie
  • Valea Soarelui 2 – ușoară
  • Laptici 1 – ușoară
  • Laptici 2 – medie
  • Gondola – ușoară
partie ski sinaia

Vatra Dornei, Suceava

Vatra Dornei este supranumită „Perla Bucovinei” și este stațiunea sporturilor albe. Se află la altitudinea de 802 m în Depresiunea Dornelor, la 110 km de Suceava. Datorită amplasării într-un rai peisagistic, mii de turiști o vizitează anual. Este domeniul apelor minerale, dar și al sporturilor hibernale, datorită pârtiilor de schi cu grade diferite de dificultate dotate cu instalații pe cablu.

  • Pârtia Dealul Negru – are o lungime de 3200 m, și o diferența de nivel de 400 m. Gradul de dificultate al pârtiei este mediu. Nu are nocturnă și nu folosește zăpadă artificială.
  • Pârtia Dealul Runc – are o lungime de 5000 m, este o pârtie ușoară, recomandată pentru începători și nu are nocturnă și nici nu folosește zăpadă artificială.
  • Pârtia Parc – este lungă de 1200 m cu o diferența de nivel de 200 m. Este dotată cu mijloace de transport pe cablu, un teleschi. Gradul de dificultate al pârtiei este mediu. Nu beneficiază de nocturnă și nu folosește zăpadă artificială.
  • Pârtia Poienița – este lungă de 550 m cu 50 m diferența de nivel. Este o pârtie cu grad ușor, pentru copii și începători. Nu are nocturnă și nici nu folosește zăpadă artificială.
pârtii ski vatra dornei

Mădăraș, Harghita

Stațiunea Harghita-Mădăraș este situată în Munții Harghitei, la o altitudine aproximativă de 1675 metri și este considerată una din cele mai spectaculoase stațiuni de schi din Transilvania. Are șase pârtii cu diferite grade de dificultate, deservite de instalații de teleschi. Este o zonă destul de liniștită, așa că este căutată nu doar de schiori, ci și de cei care își doresc câteva zile de relaxare într-un peisaj montan cu aer curat.

pârtii ski Madaras

Domeniul schiabil Şureanu, Alba

Situat în judeţul Alba, domeniul schiabil Şureanu are 10 pârtii care depăşesc, împreună, peste 14 kilometri. Cea mai lungă dintre ele are puţin peste 2000m, iar turiştii au la dispoziţie un telescaun, 2 instalaţii de teleschi şi un babyski. Este unul dintre domeniile cu cea mai lungă perioadă în care se poate schia. Ca şi la Transalpina Ski Resort, nici aici nu există semnal GPS aşa că este important să aveţi bani cash la voi. Cele mai apropiate unităţi de cazare se găsesc în Poiana Luncile Prigoanei şi Poiana Poarta Raiului. Trebuie să ţineţi cont însă, că locurile sunt foarte puţine şi rezervările se fac cu mult timp înainte.

pârtii ski sureanu

Cârlibaba, Suceava

Stațiunea Cârlibaba este potrivită pentru cei care vor ceva mai retras și mai departe de zonele mainstream. Aici ai la dispoziție două pârtii – Măgura 1 și Măgura 2. Prima se întinde pe o suprafață de 1000 de metri, având un grad de dificultate mediu, iar a doua are o lungime de 550 de metri și se încadrează tot în categoria traseelor cu nivel mediu. Ambele sunt echipate cu tunuri care produc zăpadă artificială, însă, datorită localizării nordice, temperaturile sunt scăzute pentru mai mult timp, față de regiunile mai sudice – fapt care reprezintă un avantaj.

pârtii de schi magura carlibaba

Indiferent de ceea ce partie de schi alegeţi pentru vacanţa de iarnă, o staţiune mare sau o pârtie mai mică, nu uitaţi să aveţi echipament complet, nu uitaţi că nu sunteţi singuri pe pârtie şi… have fun!

Dacă insiști să fugi din oraş dar schiatul nu e chiar „your cup of tea” … găsești inspirație în categoria CityBreaks.

Share

Lasă un răspuns